Laureatul cu cinci premii Oscar, “Artistul” (“The Artist”, in original) este acel film al carui trailer nu ii poate atrage decat pe cei care sunt adevarati devoratori de cinematografie, tocmai pentru ca are acel “je ne sais quoi” al filmelor de demult, dar, mai ales, al filmelor bune. Faptul ca primit Premiul Oscar pentru “Cel mai bun film” nu vine ca o surpriza, ci este o adevarata incununare a cinematografiei adevarate.
Descris ca o comedie romantica, “Artistul” poate fi privit asa numai daca e vorba de dragostea de cinema. Desi Peppy Miller este, in mod sigur, indragostita de George Valentin, adevarata ei iubire si pasiune este cinematografia, la fel cum este si pentru George. Scena definitorie pentru amandoi in acest sens este cea din gardebora lui George, cand acesta o surprinde pe Peppy jucandu-se cu costumului lui.
Desi, cum majoritatea filmelor romantice – si, mai ales, cele din ziua de azi – ne-au obisnuit, aici ar fi urmat un sarut, “Artistul” ramane fidel genului si timpului abordat si ne prezinta o scena romantica din punct de vedere cinematografic: George o sfatuieste pe Peppy sa devina unica daca doreste sa reuseasca in industria cinematografica, conturandu-i o alunita falsa deasupra buzelor, alunita care va deveni marca ei de prezentare.
Alunita reprezinta, alaturi de alte simboluri din film, evolutia cinematografiei, pentru ca “Artistul” este, inainte de toate si mai presus de tot, un elogiu adus celei de-a saptea arta. Alunita face aluzie la momentele in care marile actrite purtau, precum o “uniforma”, un asemenea semn al frumusetii, amplasat pe fata, in general strategic, deasupra buzei. Desigur, elementul principal al tranzitiei in cinematografie este chiar unul din sub-temele filmului: trecerea de la filmul mut, la filmul vorbit; iar, la sfarsit, se face inca o tranzitie, subtil introdusa in momentul in care Peppy si George se intalnesc pe platourile de filmare: dansul si, implicit, era muzicalurilor.
Jean Dujardin, actorul francez care il interpreteaza pe George Valentin este perfect ales, integrandu-se foarte bine in pielea personajului si in timpul respectiv, avand mai mereu acea mustacioara simpatica si discreta, care face parte din farmecul lui. Uitandu-ne la zambetul lui, analizandu-i statura si jocul actoricesc, aproape ca ni-l putem imagina pe sarmantul Dujardin drept noul James Bond. Un rol, care, de altfel, i s-ar potriva ca o manusa.
Un singur impediment exista: s-ar putea ca britanicii sa nu fie chiar fericiti sa vada un francez interepretandu-l pe cel unul dintre cei mai doriti barbati din nume, spionul care are timp sa te si farmece pe viata, intre doua randuri de impuscaturi. De altfel, interepretarea lui Dujardin a fost apreciata si recunosctuta la nivel international, dintre cele mai importante premii fiind chiar Premiul Oscar pentru “Cel mai Bun Actor intr-un Rol Principal”.
Pentru un actor cvasi-necunoscut publicului amator de filme americane – si, chiar si pentru cei amatori de filme europene – acest premiu l-a propulsat pe Dujardin in lumina reflectoarelor mai ceva ca o racheta lansata in aer. Ca se va ridica la nivelul asteptarilor si va continua cu filme care ii vor spori faima, sau ca se va intoarce la statutul de dinainte si va refuza celebritatea venita pe covor rosu intr-o tava de aur de la Hollywood, ramand unul din acei actori care au avut un rol mare si atat, asta ramane de vazut.
Artistul – Păreri și Sfaturi
Partenera lui din film, si, de altfel, sotia regizorului Michel Hazanavicius, Berenice Bejo, este splendida in rolul domnisoarei ingenue, ambitioasa, dar simpatica, Peppy Miller. Ca un contrast cu lumea filmului din ziua de azi, ascendenta lui Peppy la rangul de actrita se face intr-un mod cat mai simplu, dar corect: rabdare si auditii. Talentul ei, fetisoara simpatica si, da, un pic de noroc, o propulseaza in lumea filmelor, pornind de la un rol minor de figuranta in filmul lui George – rol, pe care il obtine pentru ca il face sa rada pe cel cu auditiile prin miscarile ei de dans, si pe George dupa – ajungand sa aiba roluri mai mari, cel mai important fiind chiar intr-un film ce debuteaza in aceasi seara cu ultimul film a lui George, in care el a investit tot.
Desi pare sa se piarda un pic in faima, Peppy este adusa cu picioarele pe pamant, foarte repede si discret – o alta aluzie la modul in care actorii se trateaza unii pe altii odata aflati in competitie in ziua de azi -, printr-o singura fraza, de nimeni altul decat George. Iar pentru cei care considera ca a-ti distribui sotia in propriul tau film nu este o idee prea buna si creaza o imagine proasta, interpretarea lui Berenice Bejo le poate rasturna ideile.
Naturaletea ei si integrarea perfecta in rol fac acest amanunt uitat, dand de inteles ca Hazanavicius a distribuit-o pentru calitatile ei actoricesti, nu pentru statusul tau. Si, poate, tocmai fiind relatia dintre regizor si actrita este atat de personala, si comunicarea dintre ei a fost una fructoasa, dand nastere unui personaj memorabil, cu un rol care il completeaza perfect pe cel a lui Dujardin. Avem parte, as zice, de un fel de Yin si Yang al filmului.
Marele avantaj pe care l-a avut acest film – care, de altfel, ar fi putut servi si ca dezavantaj – a fost tocmai modul in care a fost realizat: mut, alb-negru, mulandu-se perfect pe tiparele filmelor clasice, mute, de la modul de comportare al personajelor, pana la modul de prezentare al liniilor “vorbite” de actori. Cand lupta pentru suprematia cinematografica se duce intre filmele digitale si 3D, o intoarcere la trecut este tocmai buna pentru a reaminti valorile si inceputurile, si pentru a atrage atentia ca, calitatea, nu este intotdeauna sinonima cu cantitatea (mai ales cand vine vorba de tehnici de editare, efecte speciale&co.;).
Pentru a intelege, insa, “Artistul”, iti trebuie mai mult decat o curiozitate si o pasiune pentru filme. Iti trebuie un simt rafinat, o cultura a filmelor si o dorinta de a intelege si iubi filmele pentru ceea ce prezinta, pentru interpretarea personajelor si, mai putin pentru poveste si efectele speciale. De aceea, recomand cu tot dragul filmul acesta acelora care se pot abtine de la a rontai popcorn intre scene, asteptand cine stie ce materializare a unor efecte speciale care sa ii dea pe spate.
