Padova – La mântuire sau la distracție

city-break-padova

Dacă te bate gândul să faci o plimbare prin nordul Italiei, un city break la Padova n-o să te dezamăgească, mai ales dacă suferi de sindromul lui dr. Jekyll și Mr. Hyde ca mine, adică dacă îți place distracția și acel dolce far niente tipic italian, dacă nu te dai înapoi de la un pahar cu prosecco în plus, dar în același timp te pălește câteodată melancolia și-ți pui acele întrebări despre sensul vieții, rostul tău pe pământ sau te împinge sufletul să mai intri într-o biserică să aprinzi o lumânare, ba chiar mai mult, îți propui să te retragi, intr-o bună zi, într-un ashram prin India.

Buuuun, gata cu abureala, mă pun pe treabă și pun pariu că o să îți trezesc curiozitatea asupra acestui oraș cu două fețe,

Capela Scrovegni si Muzeul Eremitani

Capela a fost decorată cu fresce de catre Giotto, despre care se spune ca ar fi reusit sa deseneze un cerc perfect cu mana libera. In Capela Scrovegni te învaluie o stare de bine de parca albastrul viu si scenele biblice ar avea efecte psihedelice asupra creierului. Vizita dureaza doar 15 minute amărâte care abia îți deschid apetitul, in schimb parca timpul stă în loc atunci când te trezești in fata frescelor cu Diavolul care inghite lacom pacatosii, cum bine l-a descris Dante in Divina Comedie.

Muzeul Eremitani l-am vizitat cam in grabă, dar m-au impresionat colectiile arheologice, repertele etrusce, romane si colectia egipteana. M-am holbat putin la niste papirusuri in limba aramaica incercand sa patrund semnificatia unor simboluri religioase, dar degeaba. (2 – 0 pentru Dr. Jekyll)

Capela a fost decorata cu fresce de catre Giotto, despre care se spune ca ar fi reusit sa deseneze un cerc perfect cu mana libera. In Capela Scrovegni te invaluie o stare de bine de parca albastrul viu si scenele biblice ar avea efecte psihedelice asupra creierului. Vizita dureaza doar 15 minute amarate care abia mi-au deschis apetitul, in schimb parca timpul s-a oprit in loc in fata frescelor cu Aghiuta care inghite lacom pacatosii cum bine l-a descris Dante in Divina Comedie.

Muzeul l-am vizitat cam in graba dar m-au impresionat colectiile arheologice, repertele etrusce, romane si colectia egipteana. M-am holbat putin la niste papirusuri in limba aramaica incercand sa patrund semnificatia unor simboluri religioase, dar degeaba.

Capela Scrovegni si Muzeul Eremitani – Bilet 12€ Capela + Musei Eremitani – adresa Piazza Eremitani   – Tel. 0039 0492010020 Rezervarea e absolut indispensabila si se poate face prin telefon sau online. In baza orarului de intrare, va trebui sa va prezentati 5 minute inainte.

Padova-italia

Il Santo – Bazilica Sfântului Anton

Biserica San Antonio e locul de odihnă al Sfântului Anton. Intr-o asemenea biserică poți fi tu si păgân si parcă tot iti vine sa-ti faci cruce si sa te minunezi de ce e in stare omul sa faca atunci cand maiestria mainilor se uneste cu credința în Dumnezeu.

Prato della Valle

Unii spun ca ar fi cea mai mare piata din Italia, altii ca n-ar fi, ma rog, mai putin conteaza. Imi amintesc cu placere ce ture faceam pe role sau cu bicicleta pe aici. Cele 78 de statui ce strajuiesc piata sunt oameni importanti ai orasului.  Padovanii numesc acest loc campul fara iarba, chiar dacă iarba e destula cât să hrănești o cireadă de văcuțe, dar mai bine se cuvine să te tolănești și sa bei o bere rece, stând la taclale și bucurându-te de un pic de leneveală …dolce far niente…adică păcat capital.

Palazzo Bo

Dintotdeauna am admirat rebelii, hereticii, acele personalități care și-au riscat viața pentru o idee, oameni ca Petrarca, Pico della Mirandola sau mai ales, Galileo Galilei. De-a lungul secolelor, Padova a fost un oraș deschis, cosmopolit și mai puțin sub papucul papei și tocmai din acest motiv, locul preferat al oamenilor cu minte deschisă, dornici de a studia și a cerceta, departe de lumea bigotă din inima Romei. In Teatrul de anatomie, oameni doritori de progres făceau disecții, încercând să găsească solutii și cure împotriva bolilor și a superstițiilor.  Asa ca sa se umfle orgoliul de român in noi, reprezentantul tarii noastre la Universitatea din Padova a fost Constantin Cantacuzino care a studiat acolo pe la 1668. (2-2, Mr. Hyde a recuperat rapid)

  • Palazzo Bo – Se poate vizita doar cu un ghid de turism in italiana sau engleza si daca mergeti la ghiseu cu 15’ inainte de orarul stabilit pentru tur, va puteti alatura unui grup.
  • Bilet 7€ – adresa Via VIII Febbraio, 2 – Orar de vizita( martie – octombrie) – Luni, miercuri, vineri 14.30 – 15.30 – 16.30
  • Marti, Sambata 9.30 – 10.30 – 11.30 – Joi 9.30 – 10.30 – 11.30 – 14.30 – 15.30 – 16.30
  • Orar de vizita( noiembrie – februarie) – Luni, Miercuri, Vineri 14.30 – 15.30 – Marti, Joi, Sambata 10.30 – 11.30  – Duminica inchis

Palazzo della Ragione

In trecut era sediul tribunalului, in realitate e un salon imens decorat cu fresce impresionante care parca vor sa spuna ca indiferent de activitatea practicata aici, astrele raman calauzele omului. Fiecare perete contine semnele zodiacale in combinatie cu anotimpurile si diferitele activitati care le corespund.

Palazzo della Ragione – Bilet: 4€ – Orar de vizita: Marti – Duminica 9.00 – 19.00 Luni inchis 

Gradina botanica

Cica ar fi cea mai veche din Europa dar sa nu afle locuitorii din Pisa ca ei spun ca gradina lor e cea mai veche. Oricum si-a pastrat functia din secolul al XVI si intr-o zi cu soare nimic n-o sa va relaxeze si o sa va incante mai mult decat o plimbare pe alei parfumate. (Dr. Jekyll iar e în frunte)

Gradina Botanica – Bilet: 10€ – Orar de vizita: – Aprilie – septembrie 9.00 – 19.00 – Octombrie 9.00 – 18.00