Windows 10 – nota 9

Windows 10 Enterprise Insider Preview, build 10074. Nu e varianta finală, clar, dar va fi, pe 29 iulie. Care e părerea mea, ca utilizator de Windows 10, după două zile? E fain, mă, e foarte fain! Și zice asta un încăpățânat, care până în urmă cu vreo doi ani nu s-a putut despărți de Windows XP. Știu, e de râs, dar hai să vedem ce m-a făcut să renunț la încăpățânare și să aștept cu nerăbdare varianta finală. Pe scurt, în termeni simpli și pe înțelesul oricui.

Prima chestie care mi-a plăcut e că cei de la Microsoft și-au dat seama, în sfârșit, că nu mă interesează pas cu pas ce face programul de instalare, cu lux de amănunte. Așa că Windows 10, în timpul instalării, nu o să vă spună în ce colț al hardului calculatorului a ajuns și ce operație de intrasoftohardwaregenezomastie efectuează, cu viteza de 293847,2 kilobiti. Vă va spune doar că „rezolvă niște chestii” și vă va îndemna să vă relaxați. Serios.

Al doilea lucru plăcut și cu adevărat impresionant e experiența de utilizare propriu zisă. Interfața e ușoară, intuitivă, aerisită și nu mai ai sentimentul că Windowsul tău vrea să te stranguleze sau să te facă să vrei să te strangulezi tu. Sentimentul acela l-am avut cu Windows 8, dar, după două zile, i-am luat piuitul… Windows 10 e cuminte, ascultător și altruist. Un foarte bun prieten. Și e foarte modest. Nu-ți bagă în ochi toate ferestrele sale, nu se laudă cu ce are, dar are orice ai nevoie. Părerea mea e că nu e un upgrade, în adevăratul sens al cuvântului, ci mai degraba Microsoft a curățat… „ferestrele”, ca să vedem mai clar lumea prin ele.

Absolut relaxant e și faptul că, spre deosebire de Windows 8, nu mai ai impresia că folosesti, pe PC sau laptop, o interfață destinată dispozitivelor cu touchscreen. Windows 10 e versatil si se mulează perfect pe dispozitivul pe care rulează, fie el calculator, tabletă sau telefon. Iar dacă il folosești pe dispozitive multiple, comunicarea dintre acestea e perfectă. Dacă mai punem la socoteală și capacitatea imensă de integrare a multiplelor dispozitive și aparate de prin casă, aplicațiile de toate felurile disponibile în Store, integrarea Xbox și alte zeci și zeci de caracteristici faine, Windows 10 e mult mai mult decât un simplu sistem de operare. E un fel de început al unui fel de inteligență artificială. Una care lucrează, deocamdată, pentru oameni.

Ultimul aspect pe care îl mai menționez, e cel legat de utilizarea pentru și în afaceri. Ca să fiu cât mai scurt și fiindcă am zis deja cât am ținut la Windows XP, spun doar că nu a existat, de la XP încoace, un sistem de operare mai bun pentru afaceri și medii corporatiste. Securitatea excelentă a datelor, deopotrivă personale și ale companiei, interactivitatea crescută cu celelalte elemente din sistem, versatilitatea crescută în raport cu tipuri diferite de dispozitive, sunt doar câteva din armele ce fac din Windows 10 un aliat puternic în lupta cu competiția, la cel mai înalt nivel de competitivitate.